marți, 16 aprilie 2013
miercuri, 13 martie 2013
marți, 22 ianuarie 2013
Traditii
De-a lungul anilor, evolutia a schimbat omul atat prin modul sau simplu de a convietui cat si prin traditiile trimise mai departe de la o generatie la alta. Una din traditiile care se confunda cu spiritul sarbatorilor de iarna este, fara doar si poate, mersul cu capra. Aceasta traditie dateaza de la inceputurile secolului XIX, cand, in toata tara s-a raspandit un joc de sarbatoare creat de simpli oameni din popor. Acest joc al caprei nu a fost insa agreat de Biserica si de slujitorii acesteia, care au refuzat sa impartaseasca aceasta experienta si sa ia parte la ceremonialul considerat de ei a fi unul pagan.
Initial, mersul cu capra a luat nastere sub forma unui element cult si avea rolul de a stabili daca vremea va fi buna in anul ce va urma sau daca vor urma zile ploioase si friguroase. Acest ritual se manifesta de obicei in preajma Anului Nou, incepand cu o saptamana inaintea acestuia si incheiindu-se la cateva zile dupa intrarea in noul an. Pentru romani insa, data de 31 decembrie este considerata a fi cel mai reprezentativ si cel mai oportun moment in care poate avea loc jocul caprei, acesta nefiind limitat la aceasta zi, intocmai pentru a aduce bucurie, noroc si sanatate in fiecare casa pentru o perioada mai lunga.
Desi mersul cu capra a fost creat pentru a prognoza viitorul meteorologic sau pentru a reprezenta un obicei cult, odata cu trecerea anilor, acest ritual a devenit extrem de semnificativ pentru agricultorii romani. Acestia considerau ca, prin jocul caprei avea loc o chemare a fortei divine pentru a aduce odata cu venirea noului an succes in toate domeniile de seama ale agriculturii: loturi de pamant mult mai fertile si rodnice, o recolta foarte bogata (invocata de primitorii caprei prin aruncarea mai multor seminte si boabe in dreptul caprei, in timp ce aceasta juca) si sporirea numarului de animale din turmele ciobanilor.
In prezent, mersul cu capra a ramas o traditie ce are principala menire de a aduce voie buna in casele tuturor oamenilor, prin manifestari artistice, prin costumarea in diverse personaje si crearea unor scene si ritualuri traditionale folosind masti, culorii vii, stridente si prin scoaterea diverselor sunete, a chiotelor, pentru a spori umorul acestui obicei. De asemenea, traditia are rolul de a transmite diverse mesaje si urari pentru noul an, neavand insa nicio legatura stransa cu sarbatorile crestine.
In fiecare regiune a tarii, capra este celebrata intr-un mod aparte, in Hunedoara este inlocuita de Cerb, in Muntenia si in Oltenia poarta numele de Brezaie, in timp ce in Transilvania este cunoscuta sub numele de Bourita. In partea estica a tarii, in Moldova, pe langa denumirea de Capra este foarte des intalnita si Turca, un obicei popular foarte frumos, de o complexitate maxima.
In ce consta de fapt aceasta traditie? In primul rand nu este folosita o capra adevarata, ci unul din membrii trupei va imbraca un costum creat special, alcatuit dintr-un bat lung de lemn la capatul caruia se afla un cap sculptat sub forma unui cap de capra. Atat costumul cat si coarnele caprei sunt acoperite cu mai multe oglinzi si panglici viu colorate, pentru a scoate in evidenta frumusetea acestui animal. De la zona la zona, capra este acompaniata de muzica special creata de ceilalti membri ai trupei, intruchipand diverse personaje precum doctorul, ciobanul, tiganul, si altii. Procesul prin care trece capra consta in omorarea acesteia, plangerea caprei (bocirea), inmormantarea si, in cele din urma invierea caprei. Acest ritual transpune incheierea vechiului an si intrarea intr-unul nou, mult mai bogat pentru toti romanii.
Mersul cu capra la oras difera de manifestarile populare, fiind un obicei in vizibila disparitie, cu trecerea fiecarui an. In general acest obicei are loc pe data de 31 decembrie si consta in grupuri de cate 5-6 tineri care merg pe la usile rudelor si prietenilor pentru a juca scenele mortii, bocirii, inmormantarii si invierii caprei. Rolurile cele mai uzuale alese de tinerii membri sunt capra, ciobanul, doctorul, tiganul si tiganca, dar pe langa acestea mai exista si vanatorul, mosneagul, baba, fluierarul sau cumparatorul (pentru prestatii mai complexe). Povestea consta in omorarea caprei din greseala de catre cioban si invierea acesteia in cele din urma dupa ce a fost “tratata” de doctor. Pe de cealalta parte, mersul cu capra in zonele rurale este un ritual mult mai complex, grupurile fiind mai numeroase, cu mai multe personaje, cu mascati si eventual cu doua capre sau chiar trei. De asemenea, pentru acompaniamentul muzical sunt folosite tobe, fluiere si scartaietori. Jocul caprei este recompensat de catre sateni cu mere, colaci si cu un pahar de vin rosu, toate elementele specifice unui an nou cat mai bun.
Desi generatiile tinere nu dau o importanta prea mare celor mai frumoase traditii romanesti, mersul cu capra este o experienta unica, o experienta ce cred ca ar trebui sa o traiasca fiecare copil pentru a-si invinge anumite temeri, pentru a socializa cu alti copii, pentru a urma traditii vechi de sute de ani si pentru a simti cu adevarat spiritul sarbatorilor de iarna.
joi, 6 decembrie 2012
marți, 6 noiembrie 2012
miercuri, 24 octombrie 2012
"De la spiritul de grup la spiritul de turma"
Oamenii adunaţi într-un grup se comportă exact ca oile, susţin cercetătorii, urmând orbeşte una sau două persoane care lasă impresia că ştiu în ce direcţie merg, relatează Telegraph. Descoperirea este foarte importantă şi ar putea fi aplicată mai ales în gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de criză. Echipa condusă de profesorul Jens Krause a realizat o serie de experimente în care voluntarilor li s-a spus să meargă, la întâmplare, pe un hol, fără să vorbească între ei. Doar câţiva dintre ei au primit mai multe instrucţiuni. Rezultatele au arătat că este nevoie de o minoritate de doar cinci procente de „indivizi informaţi” pentru a influenţa direcţia unei mulţimi de minimum 200 de oameni.
Restul de 95% îi urmează pe „cei informaţi” fără măcar să îşi dea seama ce fac.
Am dorit sa aduc la cunostinta aceasta problema din cauza accidentelor care pornesc de la acest spirit de turma ce orbeste populatia, putem vede in urmatorul videoclip rezultatele devastatore din
cauza unora care s au panicat, multimea urmandu i au creat un adevarat haos
Cauzele care apar in presa, alimenteaza si manipuleaza mintile cetatenilor, pentru a apara politia care intr-un mod brutal actioneaza pentu linistirea unor mici probleme care puteau fi rezolvate cu mica usurinta , cetatenii sufera din aceste motive deoarece pe ei cade vina, astfel sunt trasi la raspundere intr-un mod brutal pentru niste fapte ce nu le au inceput ei.
Competentele pe care le dobandim, cu ajutorul acestor cautari de informatii sunt: digitale, sociale, lingvistice si profesionale.
Aceasta documentatie m-a ajutat sa observ pedeoparte nedreptatea presei si a justitiei asupra cetatenilor dar si spiritul de turma pe care il au oamenii, in viata de zi cu zi dar si atunci cand unii semeni sunt amenintati, este necesar ca doar catva sa riposteze ca dupa aceia se va crea o panica si lumea va incerca sa scape de pericol cu orice pret, chiar daca implica ranirea unora.

marți, 16 octombrie 2012
Rolul jurnalismului in comunicare
Jurnalismul reprezintă activitatea de a strânge, a analiza, a verifica și a prezenta informații referitoare la evenimentele curente, incluzând tendințe, rezultate și persoane. Cei ce practică jurnalismul se numesc jurnaliști.
Definiția cea mai generală a genului ne trimite la accepția din logică, valabilă atât în științele naturii, cât și în arte, filosofie, ziaristică: "Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii" (Dicționarul explicativ al limbii române). In teoria literaturii, "genul trebuie conceput ca o grupare de opere literare bazată, teoretic, atât pe forma externă (structura) cât și pe forma internă (atitudinea, tonul, subiectul și publicul cărora ele se adresează)."
In societatea actuala, mass-media joaca un rol crucial in viata sociala, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescanda si indispensabila, cu o influenta puternica asupra segmentelor societatii. Prezenta lor activa se simte in viata financiar- bancara, in dezvoltarea industriei, in evolutia tehnologiei, in viata politica, dar si in viata cotidiana, construind la randul lor o industrie proprie.
Sapte conditii pentru un bun jurnalist.
Aceasta tema imi dezvolta competente chei necesare in viata cum ar fi: cele culturale, ligvistice, educationale, si de interpretare.

- Sa cunoasaca cel putin 2 limbi
- Sa aiba o specialiare in acest domeniu
- Sa aiba gradul de inteligenta ridicat
- Sa se exprime corct si coerent
- Sa aiba un nivel de cultura aprofundat
- Sa aiba rabdare si sa tina fata la problemele ce vor aparea
- Sa aiba o inima dura
Aceasta tema imi dezvolta competente chei necesare in viata cum ar fi: cele culturale, ligvistice, educationale, si de interpretare.
joi, 24 mai 2012
După cum am mai zis calculatorul fost considerat o adevarată “minune” în
domeniul tehnologic în secolul XX. O “minune” care putea să realizeze
milioane de operaţiuni pe secundă. A fost asteptată de foarte multi
entuziasti, mediatizata la maximum. Să încercam să analizăm totuşi
avantajele acestei ,,minuni a secolului’’ , dar mai ales dezavantajele.
Statisticile arată că în ţările dezvoltate timpul petrecut de copii, de la cele mai fragede vârste, în faţa monitorului este de 3-4 ore zilnic. Părinţii in societatea nostra de consum sunt tot mai ocupaţi, mai stresati, se simt uşurati dacă copilul lor are ,,ocupaţie,, dacă nu sunt deranjaţi de la treburile lor cotidiene dar consecinţele pe termen lung nu vor întârzia să apară.
Cercetarile din ultimile decenii evidenţiază faptul că după numai dupa 2 minute de stat în faţa monitorului activitatea creierului copilului suferă schimbări. Se constată o reducere a activităţii corticale a creierului.
Majoritatea tinerilor vizionează filme pe calculator, videoclipuri de pe internet, devenind o practica curenta dar aceaştia nu ştiu că apar consecinţe pe termen lung . A fost acreditată ideea că calculatorul uşurează învăţarea, dezvoltă abilităţi mintale, oferă informaţii. S-au investit in lume miliarde de dolari in programe pentru educatie,monitoarele devenind nelipsite din laboratoarele şcolilor şi din căminele elevilor. Ideea enunţată mai sus a fost combătută de rezultatele unor studii din Statele Unite care au arătat că paradoxal se constată o reducere a puterii de concentrare a elevilor: cititul, scrisul, vorbitul par să fie in declin. Structura traseelor neuronale este modificată de activitaţile copilul din fiecare zi, modul in care isi petrece timpul, modul in care gândeste. Copilul are nevoie de părinţi,de glasul mamei are nevoie de lumea reală, de jocurile specifice copilăriei, de alti copii. Lumea virtuală, internetul, duc la interiorizarea copilului. Jocurile pe calculator dezvoltă viteza de reactie, dar prin conţinutul lor incită la confruntarea la violenţă. Spiritul de competiţie,dorinţa de a fi cel mai bun duce la o exacerbare a individualismului, modelele alese de tineri sunt cei tari,cei cu bani,cei duri. Accesul la internet pe lânga aspectul benefic de documentare, duce inevitabil la maturizarea precoce, nefirească a copiilor. Părinţii pot pierde usor controlul asupra copilului lor, el devenind mai irascibil, mai dependent de ceea ce vede şi ce citeşte sau ascultă pe internet. Restricţionarea accesului la unele site-uri considerate indecente duc inevitabil la "motivul fructului oprit” copilul încercând sa incalce restricţiile. Simpla copiere de pe internet a celebrelor ,,referate” nu contribuie cu nimic la dezvotarea gândirii creative a tânarului. Obisnuinţa cu lucrul facil, fără efort creativ va pune tânărul în imposibilitatea efectuarii în viitor a unor activităţi intelectuale creative. Statul ore in şir în faţa monitorului va creşte gradul de sedentarism, ceea ce cumulat cu obisnuinţa de a mesteca câte ceva tot timpul va favoriza obezitatea si diabetul. Mişcarea în aer liber,colectivitatea, jocul cu colegii de vârsta lor va duce la o dezvoltare armonioasă a personalităţii copilului.
Evitarea dependenţei de calculator, trebuie să fie prioritate în procesul de educaţie a tinerilor, canalizarea energiilor către sporturi tehnico-aplicative fiind benefică, în interesul acestora.
Câteva articole apărute în presa de specialitate ar trebui să tragă un semnal de alarmă.

joi, 17 mai 2012
In cadru programului "Scoala altfel", eu impreuna cu colegii de la profilul Teologie Romano Catolic, am organizat, sub indrumarea domnilor profesori, mai multe activitati prin care am incercat sa ne cnoastem mai bine pe cei din jurul nostru, dar si pe noi insine cu ajutorul unei reculegeri(meditatii)pe o anumita tema.
joi, 17 noiembrie 2011
marți, 8 noiembrie 2011
joi, 27 octombrie 2011
Anul voluntariatului
In contextul Anului european al voluntariatului 2011, Comunicarea Comisiei privind politicile UE si voluntariatul prezinta o serie de masuri care vor contribui la stimularea activitatilor de voluntariat in UE, printre care si crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar si elaborarea unui „pasaport european al competentelor”. Este important de subliniat faptul ca aceasta este prima data cand un document dedicat exclusiv voluntariatului este adoptat de Comisia Europeana.
Let's Do It, Romania!
Anul European al Voluntariatului! Organizatorii asteapta 500.000 de voluntari la editia din anul acesta, care va lua startul in 24 septembrie la ora 8 dimineata, la toate punctele de inregistrare disponibile pe www.letsdoitromania.ro. Anul acesta, Let's Do It, Romania! se va derula sub semnul Anului European al Voluntariatului si face parte din Planul National de Actiune pentru implementarea AEV 2011 in Romania.

miercuri, 21 septembrie 2011
ePals
Ce este epals?
ePals este un program excelent prin care tinerii din lumea intreaga se cunosc si comunica prin:
fisiere audio reale, filme scurte, precum şi regulate pe e-mail şi imagini digitale.
Ce propune?
Acesta ne propune inbunatatirea aptitudinilor lingvistice, culturale, relationale etc.

miercuri, 4 mai 2011
miercuri, 6 aprilie 2011
miercuri, 2 martie 2011
marți, 26 octombrie 2010
De Sfânta Parascheva, centrul oraşului e blocat timp de o săptămână. Pe de o parte, e afluxul de pelerini la Mitropolie, unde credincioşii se închină la moaştele Sfintei Parascheva, iar pe de altă parte, e vorba de târgurile organizate tot în centru, care atrag suficientă lume, astfel încât, ca ieşean, să fii obligat să ocoleşti zona respectivă.
Amintiţi-vă ce s-a petrecut în anii anteriori, când centrul arăta ca un iarmaroc. Viceprimarul Gabriel Grigore susţine că municipalitatea ar trebui să renunţe la organizarea de târguri şi să păstreze doar latura religioasă a hramului.
„Acestor sărbători ar trebui să li se redea dimensiunea religioasă pe care au avut-o cândva, faţă de cea preponderent economică de acum. Municipalitatea ar trebui să renunţe la organizarea de târguri, pentru că acest eveniment unic pentru oraş s-a transformat într-un bâlci”, afirmă viceprimarul democrat-liberal. El spune ca in cazul in care se doreste totusi organizarea targurilor, acestea sa fie mutate undeva la periferia orasului.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)